Cap 23: Adevarul ascuns

Nu este că nu cred ce a spus Black, dar sunt foarte surprins.

– Chiar așa ? Black, trebuie să fie o neînțelegere. Am spus uitându-mă la fratele meu în ochi în timp ce îmi ridicam cu grijă telefonul mobil și trimiteam un mesaj.

– Nu glumesc. Vorbesc serios, White. te-am protejat. Crede-mă, sunt fratele tău. Nu aș lăsa niciodată ca viața ta să fie distrusă din cauza lui Sean! Black s-a îndreptat, dar nu s-a întors să se uite la mine.

Am reușit să-i trimit un mesaj lui Sean. Probabil că știa ce să facă. Nu știam dacă Sean era într-adevăr la fel de periculos precum spunea Black. Cu siguranță a fost o neînțelegere. Aveam încredere în Sean mai mult decât credeam.

~~~~~~~

POV- Sean

Telefonul meu mobil a început să sune, în mijlocul stresului și îngrijorării tuturor. Eu, Yok, Gram și Kumpha eram nervoși de când Kumpha a spus că White a fost luat de fratele său.

Mi-am băgat mâna în buzunarul pantalonilor și mi-am scos telefonul mobil.

– A trimis un mesaj. Am murmurat și mi-am deblocat telefonul.

[White: Black s-a întors.]

După ce am văzut textul lui White, am oftat. Mesajul acela nu însemna doar că fratele lui s-a întors, dar însemna și că ar trebui să spun adevărul sau să fac ceva în privința asta. Bineînțeles că aș face-o.

– Pentru ce m-ai chemat? Yok ridică o sprânceană.

După ce Kumpha s-a întors să-mi spună că Black l-a luat pe White, i-am sunat imediat pe Yok și pe Gram să mi se alăture.

– Gram… M-am uitat la cel mai bun prieten al meu, care s-a uitat la mine pe rând: Este ceva ce vreau să-ți spun.

– Ce s-a întâmplat? Gram s-a uitat la mine cu îndoială. M-am uitat la Yok și apoi m-am întors să mă uit la Gram.

– Ești singurul care încă nu știe.

Kumpha s-a uitat la noi. Motivul pentru care a trebuit să rămână aici a fost că și el era implicat în această situație. Kumpha era printre cei prezenți la acea vreme, știa exact ce se întâmplă, așa că nu l-am putut lăsa să plece. Poate ne-ar putea ajuta, la urma urmei, el și cu mine eram prieteni.

Gram se încruntă, s-a uitat la Yok, apoi la mine și la Kumpha și, în cele din urmă, s-a uitat din nou la mine.

– Nu glumești, nu? S-a întâmplat ceva, Sean?

– Crezi că glumesc? M-am uitat la el rece: Ce s-a întâmplat înainte a fost distractiv pentru tine?

Gram a tăcut și m-am uitat direct în ochii lui Yok. S-a uitat la mine sfidător și chiar a zâmbit.

– Nu e nevoie să te prefaci pentru că totul s-a terminat pentru tine, Yok!

– Ce am făcut? Când m-a întrebat, nu am mai putut să-mi stăpânesc emoțiile. L-am împins atât de tare încât a făcut câțiva pași înapoi și apoi am țipat la el. De obicei nu eram atât de nepoliticos cu oamenii.

– Mai ai curajul să întrebi ce ai făcut? Crezi că nu știu de ce încerci să te folosești de Gram?

Yok nu spuse nimic și privi în altă parte. Dar din expresia lui, știa că nu glumesc.

– Știi că Gram are încredere în tine ușor, așa că l-ai folosit pentru a-mi distruge relația cu iubitul meu. Ai știut totul din prima zi.

Știam că Yok nu era prost, îi plăcea să joace ca o mantis* care prinde greierii care se ascund. Dacă nu l-aș fi cunoscut atât de bine, cum aș putea să-i mai fiu prieten?

(N/T: *mantis religiosa – călugărița – o insectă prădătoare)

Nimeni nu vorbea, dar toți se uitau unul la altul. Yok a știut despre White încă din prima zi, dar a continuat să se prefacă. Nu am avut nicio problemă cu idiotul ăla de Yok, făcuse o treabă grozavă. Dar nu era momentul pentru nenorociți ca el să se joace.

La prima vedere, Yok arăta ca cineva căruia îi plăcea să glumească, dar în adâncul lui, toată lumea îi cunoștea marea ticăloșie. Era și un strateg, dornic să câștige. Poate nu la fel de inteligent ca Dane, dar era la fel de brutal ca oricine altcineva.

– Hei, despre ce vorbești? Gram a început să se enerveze și și-a împins părul pe spate, uitându-se cu atenție la camera mea.

– Deci unde s-a dus Black?

– Black a dispărut acum două luni.

– Ce ai spus? Gram s-a uitat la mine confuz: – Ce spui, Sean? Nu glumesc.

– Nu mă mai descurc. Dă-mi o țigară. Spuse Kumpha punându-și o țigară în gură. A aprins-o și a tras adânc aer în piept, de parcă urma să se sperie de tensiune.

Camera era plină de fum, dar nu am vrut să-i spun să iasă și să fumeze.

– Nu o mai lungi, spune-i Sean. Spuse Kumpha. M-am uitat la Gram care aștepta răspunsul meu.

– Nu este suficient de clar?

– Hei! Gram a strigat: Ai spus că Black a plecat de două luni. Deci pe cine am văzut azi? O fantomă !?

– Fratele său geamăn, White. I-am răspuns calm, privirea mea nu l-a părăsit pe Gram, care a rămas o clipă uluit, apoi s-a prefăcut că râde.

– Nu glumi.

– Nimeni nu glumește. L-am zărit pe Yok, care și-a împins vârful limbii pe interiorul obrazului: Black a fost bătut de niște golani, a fost internat pentru răni. Au angajat un grup de oameni să vină să mă bată. Dar nu știu ce s-a întâmplat. Black a mers acolo singur. Bătăușii l-au confundat pe Black cu mine. Dar când am aflat, Black fusese deja bătut și dus la spital.

Gram era încă în stare de șoc, dar a trebuit să continui.

– White este fratele geamăn al lui Black. Din prima zi a semestrului de vară și până astăzi, cel care ne-a fost mereu alături este White. Motivul pentru care a venit aici este pentru că a vrut să știe cine i-a trimis fratele în spital în acea stare. Dacă pot să ghicesc, Black ne va învinovăți pe noi, de aceea fratele lui vrea să înțeleagă.

– Eu… Am crezut că mă gândesc prea mult. Gram murmură cu o voce scăzută: – Credeam că nu e Balck, dar apoi mi-am spus că vrea doar să-și schimbe el însuși, obiceiurile.

– Nu. Am clătinat din cap: Nu e Black .

Gram m-a privit în ochi: Deci știai adevărul de la început?

– Da, pentru că îmi place White. M-am uitat la Gram. Îl urmăresc de ani de zile. Chiar dacă își vopsește părul, își schimbă stilul vestimentar și imită aspectul lui Black, pot face diferența doar apropiindu-mă de el. Gram m-a înjurat și s-a uitat la mine furios.

– Și te-ai gândit vreodată să-mi spui ceva? El se opri brusc: Stai puțin, ai spus mai devreme că sunt singurul care nu știe. Asta înseamnă că Yok… Gram arătă spre Yok.

M-am uitat în tăcere la Yok, lăsându-l încă o dată fără mască.

– El a știut de la început.

– Este adevărat, Yok? Gram se întoarse imediat și se uită la Yok cu o privire sfidătoare. Yok a rămas tăcut, refuzând să răspundă. Ce a spus Sean, este adevărat? Nu auzi ce te întreb?

A fost una dintre puținele ori când Gram a certat pe cineva așa. Yok oftă, nu voia ca Gram să știe. Dar mă subestimase, fiind prieteni atât de mult timp, ar fi trebuit să știe mai bine decât oricine altcineva că sunt o persoană foarte inteligentă și atentă. Am putut să descopăr totul, dacă nu înaintea lui, în același timp.

– Da este adevărat. Am știut totul de la început.

– Nemernicule!, îi strigă Gram lui Yok. S-a repezit să-l prindă de gât, purtându-se ca și cum ar fi vrut să-l lovească, dar l-am oprit.

– Nu este momentul să te bați. M-am uitat la Gram și am încercat să-l presez cu privirea ca să se oprească. Gram respiră adânc și îl împinse pe Yok departe. Se întoarse o clipă, apoi se uită la Yok și arătă spre el.

– Cu excepția faptului că voi tăia legăturile cu tine. Spune-mi tot ce știi.

– Îți amintești? Când am spus că am un motiv să fiu cineva care are grijă de un băiat?, a întrebat Yok pe Gram. Mi-am încrucișat brațele și am ascultat în tăcere, pentru că nu știam despre ce vorbesc.

– Îmi amintesc. Gram dădu din cap.

– Pentru că aproape l-am omorât.

– Accidentul…, murmură încet Kumpha.

– Ce? Ce accident? Gram se încruntă. Expresia mea însă nu s-a schimbat, a rămas normală. Yok respiră adânc. Deși a încercat să nu dezvăluie multe expresii faciale, privirea lui era asemănătoare cu cea a cuiva care se simțea vinovat și nu a uitat niciodată ce a făcut de când era mic.

– Când eram în școala elementară, mergeam cu toții la aceeași școală elementară. Această poveste nu trebuie spusă, s-ar putea să-ți mai amintești. Yok s-a oprit o clipă, iar Gram a dat din cap.

– Da. Îmi amintesc aproximativ.

– Black și geamănul lui au mers și ei la școală acolo. Îmi plăcea să-mi bat joc de fratele lui geamăn. Adică de White. Am făcut-o cu multe glume. Mi-am păstrat temperamentul prost, din trecut până acum. Lui White îi era tot mai frică de mine. Cu cât îi era mai frică, cu atât eram mai rău cu el. Dar nu am vrut accidentul, l-am împins din greșeală și a căzut de pe trotuar. Chiar atunci a sosit o mașină și l-a lovit… Yok și-a întins mâna să-și frece tâmplele, parcă încordat din cauza celor întâmplate, deși trecuseră mai bine de zece ani.

– De asta s-a mutat White la altă școală? Kumpha părea deodată să înțeleagă totul.

– Poate că da. Am raspuns.

– Totul pare mai clar. Kumpha a exclamat: Cred că încep să înțeleg de ce Yok vrea să aibă grijă de White. Pentru că vrea să repare greșeala. Dar ceea ce nu înțeleg este… de ce îl urăște Black pe Sean atât de mult?

– De unde știi ce s-a întâmplat între mine și Black? M-am întors să-l întreb și l-am privit în tăcere.

Kumpha a zâmbit: Pentru că eu sunt Kumpha.

Ce răspuns oribil.

– Există ceva ce nu știu? Kumpha a râs, apoi și-a lins buzele uscate cu limba.

– Știu că s-ar putea să ai câteva trucuri în mânecă, dar abilitățile tale de bârfă nu sunt ceva cu ce să te lauzi. Am spus uitându-mă la Kumpha cu o expresie goală.

– Dacă vrei să mă blestemi, fă-o. Știi că nu mă poți opri. Kumpha a arătat spre mine.

– Te urăște Black? De aceea a venit să-l ia pe White. Spuse Gram cu expresia unei persoane care încă nu înțelesese totul.

– Da, Black mă urăște.

– Pentru că? Bunica se încruntă și se întoarse să se uite la Yok: Toată vina este a lui Yok, nu-i așa?

– Trebuie să știi, Gram. I-am atins umărul.

– Ce?

– Ei bine, ascultă cu atenție ce am să spun... M-am uitat în ochii lui Gram. Această întrebare este foarte importantă. Știu de la tatăl lui Black… Am fost cu ochii pe White tot timpul. Nu l-am putut uita, nici măcar când a schimbat școala. Black descoperise asta și venise de mai multe ori la mine acasă, făcând furori. Când a aflat tatăl lui Black, a venit să-mi vorbească. Nu a vrut să-l supăr pe Black.

– De ce? Te-a rănit. Nu este corect. Bunica se încruntă ușor. Chiar dacă e Black.

– Pentru că Black este schizofrenic.

*(N/T: Schizofrenia este o tulburare psihică de lungă durată. Determină suferinzii să experimenteze halucinații, iluzii, tulburări de gândire și schimbări de comportament. Viața lor de zi cu zi este, așadar, influențată de gânduri care nu respectă realitatea, invalidându-i chiar și în sarcini mai simple.)

– Ce este asta? Yok părea confuz.

– Este o tulburare psihiatrică. Din câte am auzit de la tatăl său, boala este cauzată de mentalitatea unei persoane care a trăit o serie de evenimente atât de traumatizante încât depășesc limita toleranței. Această traumă a încălcat limitele rezistenței pe care o poate accepta singur. Oamenii cu această boală vor deveni incapabili să distingă evenimentele reale de cele create de mintea lor.

– Atunci de ce te urăşte? Yok clătină din cap: Pe mine ar trebui să mă urască.

– Pentru că are sindromul de dependență complexă al fratelui. Black își iubește foarte mult fratele. Dragostea lui nu este cea frățească pe care o putem simți. Acest lucru se poate datora faptului că familia lui s-a despărțit când era foarte tânăr. El și White au fost forțați să se despartă. Și s-a întâmplat să-i iau locul în acel moment. Eram aproape de White și el ura atât de mult chestia asta. Nu-i plăcea să știe că îl iubesc pe White.

– Înțeleg, așa că nu își amintește de mine. Yok părea să înțeleagă situația și am dat din cap.

– Da. Și ceea ce l-a impresionat cel mai mult a fost că aproape și-a pierdut fratele. Accidentul l-a determinat să sufere și să aibă o cădere psihică. M-a învinuit pentru toate greșelile pe care le-ai făcut. Cu siguranță nu știai asta pentru că ai fugit în ziua aceea. M-am uitat la Yok cu ochii plini de furie, atât de mult încât a evitat privirea mea.

– Pe atunci eram încă elev în școala elementară. M-am speriat când am văzut sângele lui White curgându-mi pe tot corpul. Yok clătină din cap: Mi-a fost teamă că am făcut o greșeală.

În ziua accidentului, când White a fost lovit de o mașină, Yok a fost atât de șocat încât a fugit. Tocmai primisem un vas cu trandafiri pe care îi plantasem (în școala primară, mă înscrisem în clubul de plantație, doar pentru că știam că lui White îi plac trandafirii) și eram pe cale să îi arăt lui White. Dar când am ajuns la porțile școlii l-am văzut întins pe pământ, inconștient și cu bălți de sânge în jurul lui. Mi-am aruncat ghiveciul la pământ și s-a spart, apoi am alergat cu toată puterea la el. Black m-a văzut chiar atunci, așa că a crezut că sunt eu.

– Îmi pare rău. Şopti Yok.

– Persoana căreia ar trebui să-ți ceri scuze nu sunt eu. Când ai fugit în acel moment, Black a fost suficient de șocat încât să se îmbolnăvească de această boală. El crede că eu am fost cel care aproape l-am făcut să-și piardă fratele. El crede că l-am urmat pe White pentru că am vrut să-l rănesc. Creierul lui l-a făcut să creadă asta. Așa că tatăl lui m-a rugat să mă îndepărtez de White.

– Dar nu e în natura ta să renunți la cineva, Sean. Kumpha ridică o sprânceană.

– Cum ai putut tolera atât de ușor în tot acest timp?

– Suport pentru că îl iubesc pe White.

– Ei bine, nu ar fi trebuit să pun o întrebare atât de sfâșietoare. Kumpha întoarse capul.

– Nu cred că mi-am imaginat nimic. În ziua aceea, Black și cu mine… chiar am făcut-o. Probabil că s-a întors și probabil a plecat înainte să mă trezesc.

Yok a rămas tăcut, poate că nu știa ce să spună.

– Cred că… ar trebui să fac ceva. Gram părea să se fi hotărât în sfârşit: – Dar tu, Sean?

– Eu? M-am uitat la el.

– Cred că îl pot opri pe Black. Trebuie să te ajut, pentru că ți-am creat probleme cu White. Cât de prost din partea mea să mă îndoiesc de mine și să refuz să cred că el nu este persoana pe care am crezut că este. Gram părea să mă compătimească. Am clătinat din cap.

– În primul rând, nu e vina ta.

– Prietenii se pot ierta oricând unul pe altul.

– Și eu sunt prietenul tău, nu? A întrebat Yok și s-a uitat la mine.

– Desigur. I-am răspuns privindu-l în ochi: Dacă tot vrei să-mi fii prieten, trebuie să punem capăt tuturor acestor lucruri împreună. Nu doar Gram. Nu doar eu. Tu însuți trebuie să sacrifici unele lucruri. Trebuie să-ți asumi responsabilitățile și să spui adevărul. Yok a privit în jos și a zâmbit, de parcă i-ar fi fost milă de el însuși.

– Crezi că m-ar urî atât de mult? Yok s-a uitat la mine și am clătinat din cap.

– Ai încredere în mine. Nimeni nu te va ura până la urmă, prietene. Am strâns ușor umărul lui Yok. Mi-am scos telefonul mobil și i-am trimis un mesaj lui White. M-am gândit că, după ce am citit acest mesaj, ar putea fi o veste bună, măcar puteam să văd unde îl dusese Black pe fratele său.

Sfârșitul punctului de vedere al lui Sean

~~~~~~~~~~

Un mesaj primit mi-a făcut telefonul să vibreze. Îl oprisem imediat de teamă că Black ar putea să îl ia și să îl ascundă. Cu siguranță aș fi ratat ocazia de a-l contacta pe Sean.

– Black, cred că ar trebui să mergem acasă. Black s-a întors să mă privească imediat ce mi-am terminat fraza. M-am aplecat să mă așez lângă el, atingându-i umărul cu mâna.

– Să mergem înapoi acasă? Black a repetat cuvintele mele.

– Da, să mergem acasă. L-am luat de mână.

– Casa mea nu este casa ta. Părinții noștri sunt divorțați. Trebuie să mă întorc la mama mea, iar tu trebuie să te întorci să locuiești cu tatăl tău. După aceea, nu ne mai putem vedea. Asta numești tu acasă?, m-a întrebat Black. Ochii lui nu mai erau duri sau feroci, dar erau plini de singurătate și tristețe. Tristețea cuiva care voia să evite adevărul. Am clătinat din cap.

– Nu este așa, frate. L-am prins ferm de mână. Black s-a întors și el să se uite din nou la mine.

– Dacă nu este așa? Atunci cum este?

– Deși este tatăl meu, este și tatăl tău. Îl vom găsi pe tata, apoi o vom suna pe mama și îi vom spune că rămâi cu noi. Atunci totul se va termina. Suntem destul de mari să-i convingem să înțeleagă, mai ales pe mama.

– White... Black mi-a spus numele de parcă ar fi fost surprins de ceea ce am spus, așa că i-am zâmbit.

– A sosit timpul să nu ne mai gândim că ar trebui să ne despărțim. Oamenii nu pot scăpa de realitate pentru totdeauna. Trebuie să-l înfrunți cu curaj. Să mergem acasă împreună. Am continuat să-l conving.

În adâncul sufletului, știam că Black nu era atât de puternic pe cât încerca să pară. Cu cât încerca să se protejeze mai mult, cu atât devenea mai vulnerabil.

Black își întoarse privirea și începu să ezite.

– Deci? Am întrebat din nou și în cele din urmă a acceptat.

– Bine, hai să mergem acasă.

După ce Black a acceptat să se întoarcă, am împachetat toate lucrurile pe care le adusese cu el la acel motel. Apoi am luat un taxi pentru a merge acasă. Nu lăsasem nimic în urmă.

Când tatăl meu l-a văzut pe Black, primul lucru pe care l-a făcut a fost să ne întindă mâna și să-l îmbrățișeze pe Black, făcându-l să plângă. Black nu plângea ușor. Toată lumea știa că eu sunt cel cu lacrima ușoară. Dar era prea mult de suportat. Dusese prea multă greutate pe umeri, și o făcea de mult timp.

– Nu-i nimic, fiule… Poate că tocmai pentru aceste cuvinte, însoțite de o îmbrățișare caldă, devenise atât de slab.

– Hai acasă. Tata i-a zâmbit lui Black și l-a condus în casă cu brațul în jurul umerilor.

Am profitat de ocazie pentru a privi mesajul trimis de Sean.

[Sean: Dacă ai ocazia, spune-mi unde ești, voi veni la tine.]

După ce am citit textul mesajului, am decis să-l sun înapoi. Am așteptat mai puțin de trei secunde, Sean a răspuns imediat de parcă ar fi așteptat apelul meu.

[Bună . Unde ești, baby?]

– La casa tatălui meu.

[Poți să-mi trimiți adresa? Voi veni acolo.]

– Bine, mă bucur că vrei să vii. Vreau să clarific lucrurile pentru ca totul să se termine. Cuvintele mele l-au derutat pe Sean.

[Ce s-a întâmplat? Ce ți-a spus Black?] Sean nu era deloc prost. Știa că într-o zi fratele meu îmi va spune povestea lui.

– Da, povestea ta, Sean. Mi-a spus că nu ești o persoană bună, că mereu ai încercat să mă rănești până când am avut un accident de mașină când eram în școala elementară, iar asta m-a făcut să-mi pierd memoria.

[Deci crezi că sunt genul ăsta de persoană?]

Vocea lui Sean era atât de calmă încât nu puteam să-i înțeleg sentimentele. Dar chiar și așa, nu mă puteam opri să zâmbesc.

– Nu-mi vine să cred, dar aștept să-l aud direct din gura ta. Sunt sigur că nu am încredere în oamenii greșiți.

[Voi veni la tine în curând.]

– În regulă.

~~~~~~~~~~~~

POV- Sean

După ce am terminat convorbirea cu White, m-am uitat la Yok care părea îngrijorat.

– White a sunat.

– Da, știu, ai vorbit duios, a fost suficient să înțelegem. Spuse Gram.

– Deci, terminăm acum? Întrebă Yok curios.

– White și Black sunt la casa tatălui lor.

În acel moment am primit un mesaj de la White. Mi-a trimis locația casei lui.

– Trebuie să ne grabim. Acum că și tatăl lui Black și White este acolo, lucrurile vor fi explicate mai ușor și mai clar. Am propus și toată lumea a fost de acord.

– Cum îl vei convinge pe Black? Întrebă Yok.

– Bine, trebuie să pregătim un plan pentru asta.

– O s-o fac eu. Bunica spuse: Dacă se enervează, voi fi acolo să-l controlez. Yok, trebuie doar să spui adevărul.

– Da, știu. Yok dădu din cap.

Ne-am îndreptat imediat spre casa tatălui lui White, cu excepția lui Kumpha care nu era direct interesat de chestiune. Aproximativ o oră mai târziu, mașina mea s-a oprit în fața casei. M-am dus să sun la sonerie, așteptând momentul când White a ieșit să deschidă ușa.

– Ai ajuns mai devreme decât credeam. White m-a salutat.

– Am venit cât mai curând posibil. White s-a uitat la Gram și Yok care stăteau în spatele meu și a zâmbit timid.

– Ei… știu, nu-i așa?

– Da.

– Sunt White, fratele geamăn al lui Black. Îmi pare rău că v-am mințit. Spuse White uitându-se la cei doi. Nu știa că Yok știa deja și se prefăcea că nu știe.

– Yok știe asta de mult timp. Am răspuns, făcându-l pe White să se uite în sus.

– Adevărat? S-a uitat la Yok și a dat din cap.

– Am venit aici pentru că am multe lucruri de spus. Spuse Yok.

– Vrei să spui ceva? White repetă și Yok dădu din nou din cap.

– Ok, unde este Black? Gram a împins ușa deja deschisă, întrebând despre persoana pe care și-a dorit cel mai mult să o întâlnească în acel moment.

– În cameră, tocmai am terminat de mâncat și a spus că va merge în cameră. Tatăl meu tocmai a plecat.

– Tatăl tău nu este aici, va fi totul în regulă?, întrebă Gram.

– Am ajuns până aici. În regulă.

Nu mai avea rost să mă întorc acum. Singura modalitate de a pune capăt tuturor acestor lucruri era să înfruntăm adevărul. White a intrat primul în casă. Apoi ne-a făcut semn să stăm și să așteptăm pe canapea înainte de a intra în cameră. Aproximativ douăzeci de minute mai târziu, am auzit zgomotul cuiva alergând pe scări. Mi s-a părut un pas grăbit. Dar nu la fel de repede ca mâinile care m-au prins de guler, ridicându-mă de pe canapea. Un pumn m-a lovit pe față în semn de salut. Nu eram pregătit pentru asta și am căzut la pământ, Black a vrut să mă lovească din nou, dar Gram l-a oprit.

– Dă-te din calea. Strigă el în fața lui Gram. În timp ce îmi ștergeam sângele din colțul gurii, apoi m-am ridicat cu ajutorul lui White.

– Ești bine, Sean? Întrebă White privind îngrijorat fața mea.

– Nu doare prea tare. L-am mângâiat pe dosul mâinii și Black a părut să se enerveze și mai mult văzând acel gest.

– Gram, îți spun să-mi dai drumul! Black l-a împins pe Gram cu toată puterea și era pe cale să alerge din nou împotriva mea. Dar Gram l-a prins de braț și l-a tras din nou înapoi.

– Gram, strigă Black mai tare.

– Vrei să faci mai multe probleme? Black, nu trebuie să te prefaci că nu știi că fratele tău și Sean se iubesc și sunt fericiți împreună. Îți place să-l vezi pe fratele tău trist? Gram a încercat să-l facă pe Black să gândească, dar lui Black părea să nu-i pese.

– Acest bărbat a încercat să mă despartă de fratele meu. Ce drept are o persoană care nu-și amintește să spună aceste cuvinte la ușa tatălui meu? Cuvintele lui Black păreau să-l rănească foarte mult pe buni.

– Nu este că nu-mi amintesc. Doar că nu sunt sigur și nu pot să cred că fratele tău geamăn a venit în locul tău, ca în filme.

– Las-o baltă, nu vreau să vorbesc despre asta acum. Îți cer să-mi dai drumul ca să pot clarifica cu Sean.

– Vrei să lămurești cu cuvinte? Sau soluția ta este să folosești violența, ca ultima dată când ai plătit pe cineva să mă bată, până când am fost internat? White se întoarse să se uite la fratele său cu o expresie surprinsă.

– Cum? Ai angajat pe cineva să-l bată pe Sean? Lui White nu-i venea să creadă că fratele său era atât de rău.

– Pentru că îl urăsc! Black a recunoscut. Întotdeauna fusese o persoană care credea în judecățile sale greșite chiar și atunci când nu existau dovezi: Ți-am spus că este o persoană rea. De ce nu mă crezi? Sunt fratele tău, White. Sunt fratele tău!

– Dar nu-mi poți controla viața. Cum poți să mă faci să urăsc bărbatul pe care-l iubesc? Și White părea să fi atins limita, în timp ce răspundea la cuvintele fratelui său, mă ținea de mână.

Black a tăcut și a încetat să mai vorbească. Se uită la White cu ochi jalnici, dar White nu se opri.

– Black, te iubesc atât de mult. Suntem frați, Sean nu te poate înlocui niciodată. Iar tu, nu îl poți înlocui niciodată pe Sean. Nu vreau să pierd pe nimeni. Tu ești fratele meu, Sean este iubitul meu. Vă vreau pe amândoi. Înțelegi ce vreau să spun, nu?

– Nu înțeleg. Black arătă spre chipul fratelui său. Nu s-a putut apropia de noi pentru că Gram refuza să-l lase să plece, oricât s-ar fi luptat, putea doar să stea acolo: Trebuie să alegi! Dacă ai de gând să locuiești cu el, nu te aștepta să mă mai vezi. Dar dacă vrei să mă întorc în casa asta și să locuiesc cu tine, trebuie să desparți de Sean.

– Black nu o face, știi că nu pot alege. White părea să plângă. Gram nu a mai suportat, așa că l-a tras pe Black înapoi pentru a-l forța să se uite la el.

– Nu e prea ridicol, Black?

– Cum se spune? Am motivele mele chiar dacă sunt nerezonabile. Și apoi? Oamenilor ca tine nu le pasă niciodată de oameni ca mine, nu își amintesc niciodată nimic despre lucrurile care au legătură cu mine. Nu știam ce sa întâmplat cu Black și Gram. Poate au împărtășit o poveste pe care nu o cunoșteam. S-au privit unul în ochi în timp ce se certau.

– Îmi amintesc! Îmi amintesc când eram în școala elementară, nu conta cât de mult mă răneai, tot te-am căutat să ne jucăm în fiecare zi. Spuse Gram triumfător de parcă s-ar fi reținut de multă vreme, iar Black a rămas nemișcat.

– Încă îți amintești …

-Da, îmi amintesc.

– Minți! Black s-a înfuriat brusc: De ce m-ai întrebat numele meu când ne-am întâlnit prima dată la universitate? Nu-ți aduci aminte! Tocmai ți-ai amintit sau ți-a spus cel mai bun prieten al tău, Sean? Black a mutat centrul conversației spre mine, dar am clătinat din cap.

– Nu știu nimic. Gram nu mi-a spus despre tine.

– Asta nu are nimic de-a face cu Sean. Gram a continuat să se uite la Black: Când te-am sărutat la locul de joacă, mi-ai cerut să nu te las să-mi mai vezi fața. Cuvintele lui Gram l-au surprins pe Black: Mi-a fost teamă că spunându-ți că îmi amintesc de tine, vei fugi.

– Deci, de ce vorbești despre asta acum? Acesta nu este momentul. Black a schimbat din nou subiectul, dar pe baza a ceea ce știam despre personalitatea lui, îi era doar frică să nu piardă fața. La urma urmei, probabil că era bucuros că Gram își aducea aminte de el.

– Asta are de-a face cu totul. Black, trebuie să încetezi să-l urăști pe Sean. Gram îl apucă pe Black și îl privi în ochi: Înțelegi ce spun?

– Nu! Lasă-mă să plec acum. Black a încercat să-l împingă pe Gram, dar el nu i-a dat drumul.

– Încetează-te, nu te mai încăpățâna, Ascultă-mă! Gram se lipi de brațul lui Black, dar el se strădui să fie lăsat să plece. Gram a strigat apoi supărată: Te rog!

– Nu voi asculta nimic! Black țipă de parcă furia lui ar fi atins apogeul. După aceea, Gram se întoarse să se uite la Yok care stătea cu mâinile în buzunare.

– Da… Yok dădu din cap, făcu un pas înainte și se opri în fața lui Black de parcă ar fi dispus să accepte pedeapsa pe care trebuia să o accepte.

– Black, nu Sean a fost cel care a provocat accidentul de mașină al lui White în ziua aceea.

– Ce ai spus? Black îl ignoră pe Gram și se întoarse către Yok. Gram eliberează încet brațul lui Black. Dar a rămas aproape, astfel încât, dacă Black își pierde din nou controlul, să-l poată opri.

– Cel care l-a făcut pe White să fie lovit de o mașină în acea zi am fost eu, nu Sean. Dar am fost șocat, așa că am fugit. Sean este cel care l-a ajutat pe White. Cuvintele lui Yok l-au făcut să tresară pe White care stătea lângă mine. Black însuși a fost surprins, pur și simplu nu a crezut.

– Nu trebuie să-ți protejezi cel mai bun prieten! Am văzut cu ochii mei că fratele meu zăcea într-o baltă de sânge și că era o singură persoană, Sean! Black arată spre mine.

– După cum am spus, am fost prea speriat și am fugit, dar chiar nu am vrut să las asta să se întâmple.

– Nu, nu cred. El este cel care l-a hărțuit și l-a rănit pe fratele meu. El este… este Sean! Am tăcut cu toții pentru că le-am spus și că Black își amintea doar ceea ce credea. M-a învinuit pentru toate, pentru că avea o tulburare psihică. Singura soluție acum este să-l ducem la tratament, iar White probabil că încă nu știe asta. Cred că o să îi explic încet mai târziu.

– Am făcut-o, Black. Dar încă nu mă crezi și dai vina pe Sean. Faptul că aproape ți-ai pierdut fratele ți-a provocat o cădere mentală. Nu poți distinge și spune ce este real sau care este imaginația ta. Înțelegi ce se întâmplă? Înțelegi ce-am spus !? Am făcut-o, ca să nu mai dai vina pe Sean!! Ești schizofrenic. Înțelegi ce se întâmplă? Bastardule!

– Yok! Calmează-te! Când l-a văzut pe Yok stând acolo țipând, Black păru să se oprească la cuvintele lui. M-am grăbit să-mi susțin cel mai bun prieten. Black a fost atât de șocat încât nu s-a mișcat, fața lui era alb pal, nu am mai văzut așa ceva până acum.

Probabil a fost prea șocat că Yok a țipat la el și a spus că este bolnav mintal. Dacă aș fi fost în locul lui, aș fi fost și eu surprins. N-ar fi trebuit să-l las pe nenorocitul ăla să spună adevărul. Ar fi trebuit să știu că era un om cu temperament prost, irascibil, indiferent cât de vinovat ar fi, era greu să schimbe vechile obiceiuri.

– Black... Gram a făcut un pas înainte și l-a îmbrățișat pe Black din spate, în timp ce el rămăsese fără cuvinte și tot corpul îi tremura. Era o scenă pe care nu o mai văzusem de când devenisem prieteni. Black a fost mereu puternic, indiferent de ce s-a întâmplat, nu părea niciodată slab, nu plângea, nu se plângea, nu renunța ușor și nu-i păsa de nimic. Dar în acel moment se clătina, lacrimile căzând pe pământ.

– Black! White și-a chemat fratele. Era pe cale să facă un pas înainte, dar i-am tras mâna înapoi.

-Nu.

– De ce? White s-a întors să mă privească cu o expresie confuză.

– Lasă-l pe Gram să se ocupe de asta, crede-mă. Când White m-a auzit spunând asta, și el și-a întors capul să se uite la fratele său strâns îmbrățișat de Gram care a refuzat să-l lase să plece. Când Black se întinse să se așeze, Gram se sprijini ușor de umărul tremurător al lui Black și îl mângâia cu o voce blândă. În grupul nostru, Gram era cel mai bun, cel mai blând și mai sensibil la emoțiile și psihologia celorlalți.

Nimeni altcineva nu îl putea calma și convinge pe Black să accepte tratamentul. De asemenea, fusesem de acord cu el dinainte că își va asuma responsabilitatea pentru a-l convinge pe Black și știam că Gram va reuși.

– Black, e în regulă.

– O tulburare mintală? Îl întrebă Black pe Gram. Nu-l văzusem niciodată atât de jalnic, atât de trist că White era cât pe ce să plângă, se reținea pentru că nu voia să-și facă griji fratele său.

– Nu mi se pare deloc ciudat. Bunica zâmbi slab: – O am și eu.

– Minți. Strigă Black. Era într-adevăr prea mult sub presiune, dar Gram l-a luat de mână.

– Nu mint. Putem primi tratament împreună. Când te vei face bine, mă voi face și eu bine. Voi fi mereu lângă tine și nu te voi părăsi niciodată. Îți promit. Gram a profitat de ocazie când Black s-a înecat și și-a agățat degetul mic de cel al lui Black.

Cu toții așteptam cu nerăbdare reacția lui Black, întrebându-ne dacă ar face așa cum a spus Gram. Black se uită în jos la mâinile lor unite. În cele din urmă, dădu din cap.

Gram îl strânse într-o îmbrățișare strânsă. Și eu m-am întors și l-am îmbrățișat strâns pe White. Din moment ce Gram îl convinsese pe Black, White și cu mine nu ar fi trebuit să ne despărțim niciodată.

– La naiba, toată lumea are un partener. Yok a înjurat cu voce joasă și apoi s-a întors, făcându-l pe White să chicotească. Deși la început părea că va plânge de situația fratelui său.

Sfârșitul punctului de vedere al lui Sean

~~~~~~~~~~

După ce s-au rezolvat toate problemele, l-am lăsat pe fratele meu să se calmeze cu Gram. Apoi m-am așezat și am vorbit cu Sean. Implorându-l, amenințăndu-l și forțându-l să spună toate poveștile din copilărie, inclusiv poveștile pe care le știa despre fratele meu. Mi-a plăcut să-l ascult, deoarece Sean mi-a spus că știe ce îmi place și ce nu pentru că mă urmărea constant.

Arăta ca un pervers, dar era și drăguț. Chiar dacă părea că nu vrea să-mi spună, am insistat până când a fost de acord să-mi spună tot. M-am așezat, am ascultat și am zâmbit până mi-a obosit gura.

– Râzi pentru că e amuzant, așa-i? Spuse Sean sarcastic, dar eu doar am ridicat din umeri.

– Este pentru că sunt uşurat că Black nu mai este încăpățânat și este în sfârșit receptiv la medicamente. Mi-am exprimat sentimentele pe care le-am avut în mine. Nu știam înainte că Black are acea boală. Când i-am auzit povestea, am simțit în inima mea multă durere prin care trecea. Am simțit că este într-adevăr trist, dar m-am bucurat și că lucrurile au ieșit bine și că nu fusese prea târziu.

– Ești bucuros că nu ne va împiedica să ne întâlnim din nou, nu? Sean și-a frecat mâna pe obrazul meu, am împins-o și am spus furios: Nu e nevoie să spun asta. Răspunde sincer, dacă nu l-aș fi înlocuit pe Black la universitate, ai fi continuat să mă urmărești așa pentru totdeauna?

– Nu, probabil ai fi venit la mine. Sean a aruncat un mic zâmbet la colțul gurii, a fost un zâmbet viclean, de genul care m-a înfuriat: Dar ar fi putut dura ceva timp, nu? Am râs împreună.

– Dar cred că Black și Gram s-au plăcut de mult timp. Ce crezi despre asta? L-am întrebat pe Sean, care a făcut o expresie gânditoare și a clătinat din cap.

– Nu stiu. Această chestiune este între ei. În timp ce eu și Sean vorbeam, tatăl meu s-a întors. Am ieșit să-l ajut să ducă pungile, pentru că se dusese la supermarket să cumpere lucruri pentru cină. Tata a fost surprins să-l vadă pe Yok stând în fața casei și pe Sean cu mine.

– Ah, au venit prietenii tăi să te viziteze? A întrebat tatăl meu.

– Da, tată. Lasă-mă să te ajut să faci orezul. Am răspuns.

– Bine, atunci te las pe tine mai întâi. Tatăl meu a zâmbit liniştitor tuturor, dar l-a bătut pe Sean pe umăr de două sau trei ori.

– Ce mai faci? Ești din ce în ce mai înalt și mai frumos.

– Mulțumesc tată. Sean i-a răspuns tatălui meu așa și m-am întors țipând.

– Tată?

– Ei bine, socrul meu. Sean a răspuns impasibil și fața mi s-a înroșit. Aproape că am murit de frică, dar tatăl meu a râs.

– Este rapid și deștept. Nu numai că tatăl meu nu era supărat, dar glumea cu Sean!

Sean i-a zâmbit larg tatălui meu, chiar dacă de obicei nu zâmbea așa. Doamne, mă înnebunește atât de mult!

Eu, Sean, tatăl meu, Black, Gram și Yok stăteam împreună în jurul mesei. În timpul mesei, toți au vorbit între ei. Black era într-o dispoziție bună, deși Sean încă avea ochii lui fioroși asupra lui. Dar nu menționa și nu mi-a spus să nu mă mai întâlnesc cu Sean.

Gram se comporta ca prietenul apropiat al lui Black, așa că încă nu știam dacă cei doi erau doar prieteni sau mai mult. Oricum era decizia lor.

– Va locui Black aici, știe mama ta? Gram a întrebat deodată asta și toată lumea s-a întors să se uite la el. Mai ales tatăl meu, care și-a ridicat ușor sprâncenele.

– Pentru că îmi amintesc când eram mic, mama lui Black devenea foarte agresivă dacă Black mergea să-și caute tatăl sau fratele mai mic.

– Da. Tatăl meu a dat din cap după ce l-a auzit pe Gram spunând: Acum doar aștept să vină aici. Dacă vine cu adevărat, atunci este timpul să reparăm lucrurile pentru ca această situație să se termine. La urma urmei, Black este fiul meu. Are tot dreptul să locuiască aici și să-și cunoască fratele mai mic. Data trecută poate că era prea slab, de aceea fiul meu a trebuit să sufere atât de mult. Tatăl nostru s-a uitat la Black cu ochi regretați, apoi s-a uitat din nou la Gram.

– Dar de acum înainte nu va mai fi așa. Nu vreau ca Black să fie trist pentru că nu poate fi cu tatăl și fratele său ca înainte. Gram a râs, apoi a mâncat bucuros orezul. Cât despre fratele meu, a mâncat pe ascuns ravioli, fără să spună nimic nimănui. Poate că nu știa ce să facă. Cât despre tatăl meu, a continuat să mănânce de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar deodată s-a auzit o propoziție care i-a lăsat cu gura căscată pe toți cei de la masă.

– Băieții din această familie se vând foarte bine. Păcat că am doar doi copii. Ar fi trebuit să am un alt copil pentru tine, Yok !!!

– Tată !!! Black și cu mine am țipat împreună!