Demonul la lucru.

Într-un micuț oraș din Londra,

unde toată lumea începea cu ritualurile de dimineață: băutul lichidelor calde, alesul hainelor și grăbitul la munca, unde oamenii sunt atât de absorbiți de monotonie în cât nu ar observa că poate in această dimineața au mers umăr la umăr cu o entitate venită de jos ori că merg la același bar in care frecventează sau, că sunt chiar admirați de acesta.

Razele soarelui încălzea ușor asfaltul, ridicându-se lent spre pereții reci ai blocurilor dar, lumina nu putea răzbate până în lăcașul umbrelor, unde el domnea, cu un zâmbet larg pe buze.

Stătea rezemat de perete, cu mâinile încrucișate, având o postura încrezută și părând că aruncă priviri amenințătoare oricui trecea ori ca adormise in picioare oricum nu ți-ai fi putut da seama din cauza ochelarilor de soare.

Stătuse in acel loc aproape toată noaptea pândind ceva important și nu se clinti nici un milimetru, lumea care de dimineață deschideau ferestrele sa aerisească camerele cu siguranță l-au observat dar, mai mult ca singur și-au spus că fie e un aurolac drogat fie o statuie aruncata, ei bine nu greșiseră așa mult cu prima parte fiind era imposibil sa tii un drac departe de lucruri interzise dar, partea cu statuia era clar greșită fiindcă respirația îi mișca firele lungi de par ce îi atârnau deasupra ochelarilor.

Având noua sa culoare roșcată a parului asortata cu cea a ochilor arazatori, îi plăcea să-și exteriorizeze emoțiile și să nu-și ascundă adevărata înfățișare, a încercat și look-ul oamenilor, ținute sumbre, tatuaje, pirs-uri, îi plăcea moda, dar nu sa fie împodobit ca un brad de crăciun, așa că a păstrat oarecum distanta la noua eră modernă și a păstrat stilul costumelor din 90.

Damien a petrecut o groază de timp pe pământ, ceea ce la învățat multe, de exemplu ce înseamnă timpul, cat de lung este pentru el și cât de scurt este pentru oameni.

A luat parte la multe înmormântări dar, nu a înțeles de ce poartă toată lumea doar in acea zi negru și nu pricepea rolul persoanelor care plâng și își varsă sufletul în șervețele pe când alți parcă nu le-ar păsa ce se întâmplă și au venit de umplutura.

A privit de asemenea pe geamul bisericii tot la fel de multe botezări, a înțeles în schimb, de ce bebeluși plângeau, fiindcă e groaznic sa fii trimis pe pământ și să trăiești doar câțiva ani, sa nu apuci sa te bucuri de nimic fiindcă poți muri din orice foarte ușor.

I-sa părut comică revelația, bebeluși plâng că pleacă de acasă apoi plâng ca se întorc acasă.

A început să-i poreclească pierzători de timp, își îngreunau viețile cu cele mai nesimnificative lucruri, consumându-si energia pe stări lipsite de sens.

Adevărat era că, și el avea fusese părtaș la la unele gânduri ce îi determinau să facă lucruri dar, își potoli vina cu scuza: "E nimica toată pe lângă ce-și provoacă singuri"

Ceasul de pe mana sa indică ora fixa, doi bărbați in uniforme părăsiră incinta pentru a lua pauza de masă, in clipa următoare, demonul o tuli în clădirea din fața lui, o companie de telefonie. Când ieși de-a colo cu un zâmbet victorios pe chip, dădu nas in nas cu:

—Ce faci din nou pe pământ, demonule?

Vocea angelică a unei fete îi vibră in urechile ascuțite și îi întrerupsese șirul gândurilor demonului.

Schimonosindu-se la față și dând ochii peste cap, demonul își dădu ochelari cu tot cu parul roșcat, pe spate.

Fata își dădu pe spate gluga pelerinei și ridicând o mana deasupra ochilor pentru al vedea prin lumina orbitoare de soare de amiază.

—Buna, îngeraș!

Strigă el cu un zâmbet și entuziasm banal.

—Vreau sa trec peste formalități, poți răspunde, te rog?

Damien făcu câțiva pași a lene spre dânsa îngropându-si mâinile în buzunare.

— Sunt acasă! Strigă cu mâinile în aer. Îmi văd de treburile casnice, nimic nou dar, tu?

Se aplecă luând-o de încheietura mâinii, sărutând-o galant și concomitent privind-o in ochi batjocoritor. De ce mă urmărești, Isa?

Întrebă cu un zâmbet parșiv in colțul gurii, își îndreaptă spatele fara sa întrerupă contactul vizual.

— Fiindcă trebuie să repar ce strici tu mereu și nu-mi mai spune așa!

— Aș minți daca ți-aș spune bella. Chicoti fara sfială.

Fata se cutremura de furie, îi aruncă o privire ucigătoare, arătând astfel de parcă ar vrea în orice clipă să-l pocnească dar, spre norocul lui, nu reuși să-și facă gândul realizabil.